Insultele parintilor ranesc adanc sufletul copilului

7 Aug

541503_163273210549920_1936019693_n

David avea la un moment dat un “prieten”, pentru care am “tras” multe. A lovit un alt prieten pentru că aşa îi spusese Borja, nu se mai juca cu ceilalţi prieteni pentru că  se supăra Borja …. nu-mi mai aduc aminte acum toate câte au fost, dar în aproape 4 ani de când se cunosc, au fost, crede-mă!

Într-o perioadă îi interzisesem  pur şi simplu să se mai apropie de el! Îi explicam cu argumente, bineînţeles, că acesta nu se poate numi prieten, dar al meu copil o ţinea pe a lui şi l-am lasat într-ale lui. Într-o zi vine acasă foarte supărat, aproape plângând, “că nu l-a crezut în stare pe prietenul lui cel mai bun de aşa ceva!”

 

– “Dar ce s-a  întâmplat?” , întreb eu.

– ” Nu pot să cred aşa ceva! Borja nu este un prieten adevărat, mi-a spus ca nu sunt bun de nimic! Oare nu s-a gandit cât de mult îmi poate răni sentimentele?“, răspunde el.

A suferit foarte mult, atât de mult încât nu l-a mai băgat în seamă. Pur şi simplu nu l-a mai băgat în seamă, şi-a dat seama că acel copil doar se foloseşte cumva de el, nu învaţă nimic bun de la el, din contră.  (David s-a schimbat mult de când s-a “întovărăşit” cu acel copil. Am fost mult timp foarte suparată, i-am explicat, l-am certat, m-am răzvratit, dar mi-am dat seama că nu pot să schimb nimic, sunt lecţiile lui de viaţă!) I-a transmis clar amicului lui opinia sa, iar când l-a văzut pe tatăl copilului respectiv şi acesta l-a intrebat de ce nu mai este prieten cu Borja, David i-a spus că copilul lui l-a insultat, iar el nu acceptă asta. Taică-su, râzând, “ei lasă, că vă impacaţi voi!” N-a mai fost cazul.

De atunci l-am observat, oriunde intră cu copii în contact şi se simte îngrădit sau nu-i convine ceva, pur şi simplu întoarce spatele acelor copii. 

Într-o altă ocazie (nu şi singura) David mi-a spus ca sunt cea mai rea mamă din lume. Eram cu cortul peste noapte la malul mării Mediteraneene, aşa cum obişnuim vara, şi după ce-am mâncat a cerut voie sa bea puţin suc (nu bea decât la zile onomastice), dar eu ma angrenasem într-o discuţie cu cineva şi am întârziat să merg să-i dau (plecase la joacă cu copiii). El deja plângea de mama focului (crezând că nu-i dau, probabil) şi când m-am dus cu paharul de suc nu mai tăcea că-s cea mai rea mamă din lume.  Io la el: da’ aşteaptă omule că n-o fi foc, nu?

Fiind mai mulţi copii pe acolo, unul mai mare îl intreabă “de ce vorbeşti aşa, doar pentru că nu ţi-a dat atunci cand ai vrut tu un pahar cu suc? Mama ta este bună, tu nu ştii ce inseamna să nu fii respectat, ţi se vorbeşte frumos, nu eşti jignit, se ţine cont de părerea ta mereu” şi a continuat copilul ăla cu o pledoarie de motive pentru care David n-ar fi trebuit sa spună ce-a spus, şi avea  aşa o tristeţe în glas……!

De ce spunea acel copil toate aceste lucruri şi mai ales sub acea forma? Pentru că el le-a experimentat pe pielea lui.

Îţi imaginezi dacă le spunem noi ca părinţi, care suntem totul pentru ei (până la o anumită vârstă) cuvinte care să-i doara atât de tare, cam cât le distrugem sufletele?

 

În primii ani de viaţă ai copilului, cuvintele rostite de părinţi au un mesaj emoţional mult mai puternic decât pentru un adult. Jignirile pe care părinţii le consideră, poate, inofensive îl pot afecta pentru toată viaţa.

Când eşti mic, toate cuvintele pe care le auzi au un impact emoţional mai puternic, spun psihologii. Enervaţi peste măsură de nazdrăvăniile celor mici, mulţi părinţi mai “scapă” câte un cuvânt nepotrivit, jignitor la adresa copilului.

Poate că adultul trece uşor mai departe, dar pentru cel mic, orice cuvânt de acest fel este suficient pentru a-i afecta stima de sine şi, în cele din urmă, viziunea asupra lumii.

Lucrul acesta se întâmplă mai ales în cazul copiilor foarte sensibili, numiţi şi “copii-orhidee”.

Noile statistici spun că in jur de 15%-20% din copii se nasc cu un temperament şi o sensibilitate mai ridicată decât media. Ei reacţionează mai intens emoţional în anumite situaţii sau la auzul anumitor cuvinte, fiind acei copii despre care părinţii spun că se supără şi plâng din orice.

“Copiii-orhidee” sunt mai afectaţi de critici, pedepse, jigniri ori de cuvinte descurajatoare. Ei au nevoie de mai multă afecţiune din partea adulţilor, precum şi de mai multe încurajări. În cazul lor, dar nu numai, cuvintele jignitoare “scăpate” la nervi de părinţi pot avea un impact deloc de neglijat.

“De când m-am specializat în ajutorarea copiilor foarte sensibili, mi s-a întâmplat adeseori să-i îndrum să lase în urmă cuvintele urâte care le-au fost adresate de părinţi, precum «răzgâiat» sau «tâmpit»”, povesteşte psihologul Maureen Healy, preşedintele organizaţiei caritabile “Growing Happy Kids”, din SUA, în publicaţia Psychology Today.

Ea aminteşte de cazul unui băieţel de opt ani, Tommy, pe care l-a ajutat să se perceapă drept grijuliu şi precaut, în loc de “pămpălău”, cum i-au spus părinţii. “Acestea sunt trăsături pozitive care, îniţial, i-au fost adresate ca fiind negative. Desigur că toţi facem greşeli, dar ar trebui să fim ceva mai atenţi la cuvintele care ne scapă pe gură şi ajung în inimile copiilor”, sfătuieşte psihologul. Aceasta a întocmit pentru părinţi o listă cu 10 cuvinte pe care ar trebui să le evite cu orice preţ în dialogul cu cei mici:

1. Răzgâiat

2. Obraznic

3. Plângăcios

4. Sensibil

5. Copil-problemă

6. Descreierat

7. Pămpălău

8. Derbedeu

9. Mofturos

10. Fricos

„Pentru fiecare dintre aceste cuvinte putem găsi o conotaţie pozitivă. De exemplu, «mofturos» poate echivala cu «selectiv». Dacă decidem să punem aceste cuvinte într-o lumină mai optimistă, vom reduce riscul ca cel mic să aibă o stimă de sine scăzută. Copiii îşi construiesc propria lume folosind cuvintele tale“, mai spune psihologul Maureen Healy.

Sunt mult mai multe cuvintele care pot răni sufletul unui copil, infinit mai multe! Nu pot decât să sper ca tu nu eşti utilizatoarea lor! Dacă însă o faci, succes în a conştientiza rolul cuvintelor spuse de tine, în viaţa copilului tau.

Pe cât este de bucuros când îi recunoşti meritele, spunându-i cuvinte frumoase, pe-atat de trist (şi-ncă mult mai mult) este când îl admonestezi folosind cuvinte care sigur nici ţie nu-ţi fac plăcere.

Crează-i o lume frumoasă, din care să-şi tragă rădăcini solide şi aripi trainice pentru zborul lui prin viaţă, să-i fie drag să trăiască frumos, necunoscând “urâtul”!

Cu drag,

Irina.

comments

No comments yet

Leave a Reply