Despre mine

1011719_495082503919568_1456667613_n (1)

          Numele meu este Irina, am 37 de ani si sunt parinte ca si tine. Sunt mamica lui David Andrei, un baietel de 6 ani si jumatate, si de cand s-a nascut nu inceteaza sa ma uimeasca si sa ma provoace sa trec peste toate intrebarile pe care si le pune orice parinte: “Oare sunt eu in stare sa-l educ frumos? “, ” Oare pot fi eu prietenul lui cel mai bun, fara a-l influenta? “, “Oare decizia pe care am luat-o acum se adapteaza la ceea ce el are nevoie in momentul asta dar si mai tarziu? “,  “Cum sa-l cresc cat mai liber cu putinta, cat mai armonios, fara ca el sa-si ia lumea in cap? ” si mai poti adauga si tu alte cateva, cu siguranta!

In ciuda varstei fragede, el m-a invatat foarte multe lucruri si pentru asta nu pot fi decat recunoscatoare,  pentru ca i-am acordat timp si atentie, i-am fost alaturi in cei mai frumosi si importanti ani, pentru ca el sa devina independent, puternic si sa se simta unic.

 “Ca sa devii un parinte excelent, transforma-te intr-o persoana excelenta! ” -Robin S. Sharma

  Scopul meu este sa provoc schimbare si constientizare. Goana nebuna si stresul cotidian la care suntem predispusi parca nu ne mai dau voie sa ne privim copiii cu aceiasi privire plina de iubire neconditionata si rabdare. Am uitat cu totii lumea minunata a copilariei, cand nu voiam decat sa ne jucama fara oprire si sa ne distram pur si simplu jucandu-ne. Acum jucandu-ne cu copiii nostri, putem rememora acele timpuri.

 Acesta nu este un site de specialitate, sunt scrierile unei mame din suflet pentru alte suflete, interesate de relatia minunata pe care o pot crea impreuna cu copiii lor.

 Este putin spus ca-mi doresc sa devenim o familie mare si unita, in care sa invatam si sa impartasim cu cei interesati. Unde sa vina parintii care au mintea si sufletul deschis si care doresc sa-si creasca copiii sanatosi, fericiti, intr-o lume mai buna, unde ei sa se poata dezvolta asa cum SUNT  si nu cum ar TREBUI sa fie.

Te astept sa impartasesti cu noi problemele pe care le-ai intampinat alaturi de copiii tai in frumoasa lor calatorie, cum anume le-ai rezolvat sau poate ai intrebari, poate nu stii cum sa procedezi la un moment dat, aici poti gasi cel putin un prieten gata sa te-ajute!

Este foarte importanta parerea ta, ma ajuta sa coordonez mai bine site-ul si in final, sa ne fim de folos unii celorlalti! De castigat vom castiga cu totii, de asta te pot asigura!

Chiar daca blog-ul se numeste Parinti de Succes, ma adresez cu precadere mamicilor, ele sunt cele care in marea majoritate a cazurilor isi ocupa timpul cu cresterea si educarea copiilor lor. Asta nu inseamna ca tu, taticule, esti exclus din comunitate! Nici vorba, tu de asemeni ai un rol foarte important in educarea si implementarea valorilor morale si emotionale copilului tau. Asa ca te astept sa-ti expui si tu parerea, ori de cate ori simti nevoia.

Acestea fiind zise, va invit dragi parinti sa celebrati mult mai des si mai constient rolul fascinant de parinte!

Hai acum in comunitatea noastra parinte drag, a celor care ne pasa si care vrem sa punem lumea copiilor nostri in miscare!

 Cu mult drag,

Irina.