De ce ma deranjeaza comportamentul copilului meu?

25 Jul

1530475_625704650808686_675111416_n(1)

Am participat la un webinar online a unui cuplu de psihoterapeuti, in cazul de fata psihoanalisti ai limbajului corpului si gestuistica corporala a copiilor, adolescentilor, etc. amandoi sunt coach in ale parentajului, etc. Aici am aflat cateva lucruri  interesante, si m-am gandit ca neaparat tre’ sa le impartasesc cu tine, poate ti se aprind si tie ceva beculete…..sau poate nu!

De ce ma agat mereu de comportamentul copilului?

 1. Ce ma socheaza, ma deranjeaza! Ce ma deranjeaza la el este exact ceea am de lucrat cu mine insami.

2. Ceea ce nu procesez, proiectez! … spre ceilalti, implicit spre copil, creandu-se astfel efectul bumerangului (ajungand sa ma supere ceea ce culmea, eu am “creat”).

Sunt tot felul de exemple prin care sa-ti dai seama mai mult sau mai putin care-i problema:  copilul tau se tine de picioare tale pentru ca tu te tineai de ale mamei tale;  nu-ti place atunci cand vii obosita de la servici sa gasesti casa vraiste si pe el in varful lucrurilor scoase din sifonier, pentru ca si tu faceai asta cand erai mica si n-ai gasit intelegerea alor tai. Sau vii si iti place sa-l gasesti dormind, sa te relaxezi, pentru ca inconstient ti s-a intiparit faptul ca ai tai nu te iubeau, nu se jucau cu tine, nu te luau in brate si-atunci tu de ce sa-l iei pe al tau si sa-l dragalesti si sa-i arati iubirea, etc. Sunt fel si fel de mesaje ascunse in spatele tuturor comportamentelor umane, si deci si ale copiilor.

Nu sunt mesaje spuse direct de parinti copiilor, ci dor interpretate ca: o deranjez pe mami cand face treaba, sau o supar cand am prea multa energie, sau fac galagie atunci cand cant, etc. si asa incet incet copiii se opresc din a mai face ceea ce le face placere si inchid in ei toate aceste lucruri si sentimente neplacute, deraindu-le astfel si traiectoria de la ceea ce-ar fi putut sa fie, sa devina.

Problemele noastre din copilarie, cu care ne-au dat peste nas adultii sau pur si simplu ne-au taiat din elanul frumoasei varste,  apar la copiii nostri, exact la aceeasi varsta la care noi insine ne-am confruntat cu ele. Sunt lucruri de care putem fi constienti sau nu! Uneori, de prea multa durere si/sau suparare, ascundem tot ce nu ne-a facut placere in diferite camarute ale sufletului nostru (de copii). Poate  poti spune ca  nu te regasesti in asa ceva. Gandeste-te mai bine, fa o incursiune in trecutul tau de copil!

Viata ne daruieste o oportunitate de aur de-a (re)trai toate aceste sentimente prin oglinda din fata noastra si daca nu le acceptam le proiectam si pe copil. Tu ca parinte ai in cap doar functia pe care crezi ca o ai: ca voi invata si educa copilul. A educa nu este acelasi lucru cu a invata, si atunci cand copilul isi pierde obedienta fata de tine ca parinte, pierzi oportunitatea de-a strange roadele tezaurului si cadoului minunat care ti-a fost dat, copilul. Oportunitatea de-a te vedea in aceasta oglinda, care este copilul tau si care in aceste momente reflecta memoria, amintirea a ceea ce ai trait TU in trecut, in copilaria ta. Copilarie in care au fost poate momente de durere, de frustrare, de nedreptate, de confuzie si cate si mai cate, pe care poate nu ai avut norocul de-a le constientiza si nici nu ai stiut cum sa le procesezi. Acum ai oportunitatea si daca nici acum n-o faci, proiectezi toate sentimentele negative (durere, invidie, ura, rautate, indifetrenta, etc.) pe copilul care te reprezinta. Totul poate fi vindecat cu constientizare, acceptare.

Ce te socheaza la copilul tau?  Ia-ti la indemana o foaie si un pix si pur si simplu scrie.

Noteaza tot ceea ce te lasa fara cuvinte si drept de replica si gandeste-te putin:  ce are in comun cu trecutul tau, cu povestea ta, cu experienta ta? Care este cadoul profund din aceasta situatie pentru tine si pentru copilul tau? Ce are aceasta experienta sa-ti ofere tie si lui?

 

Asa-i ca ai ajuns la concluzia ca-i problema TA, ca tot ce te deranjeaza la copil este o veche problema de-a ta nerezolvata? De ce toti psihologii si toti cei ce fac coaching spun sa ajutam copiii sa-si manifeste toate tipurile de sentimente si sa nu incercam nici in ruptul capului sa manevram situatia in favoarea noastra, ci sa-i lasam pur si simplu sa si le manifeste, iar noi doar sa le fim alaturi cu intelegere si iubire. Pe noi n-a avut cine sa ne invete toate lucrurile astea si de aceea ne bantuie tot felul de resentimente si umbre.

Ai in sfarsit sansa de-a rezolva, transforma, vindeca! Acesta este cadoul ascuns pentru tine! Da-ti sansa sa explorezi, copilul te ajuta sa te vindeci de ranile copilariei! Este ca o terapie pe care sa  o rezolvi, terapeutul fiind copilul tau.

Nu te simti vinovata pentru ceea ce descoperi, toate ne iubim copiii, doar ca este posibil sa avem nevoie sa vindecam cate ceva. Nu poti decat sa te bucuri ca descoperi despre ce anume este vorba! Eu personal eram foarte rece si pe alocuri nerespectuoasa cu parintii mei (plecam in tabere, excursii si mi-aduc aminte ca mama vroia sa ma pupe, iar eu ii spuneam: “Pentru ce sa ma pupi, nu ma intorc inapoi?”- ma razvrateam pentru ca nu simteam   iubirea lor, ma refer la luat in brate, la pupaceala, joaca, etc. si-atunci eu de ce s-o fi facut? ) . Crescand mai mare aveam tot felul de pretentii materiale, fireste, pe care de multe ori nu mi le puteau indeplini, fiind trei copii, mama imi aducea mereu in atentie situatia aceasta, iar tata, care de altfel ma divinizeaza,  mereu ii spunea: “Dar las-o draga, ca doar n-o doare gura sa spuna ce vrea!” Iar eu am ajuns sa vad la David niste comportamente pe care nu avea de unde sa le vada, copieze, etc. si mai ales nu parea ca ar fi capabil….. din ingerul care era. Deci da, copiii se pot schimba foarte mult! Chiar daca pare ca-i  din cauza anturajului, ca-s circumstantele, etc. Suntem specialisti in a gasi cauzele (nu vreau sa spun vinovatii!) pentru ce ni se intampla in orice din afara, mai putin in noi, inauntrul nostru!

Bucura-te de conectarea cu copilul tau fara bariere si sa simti acea conexiune cu toata fiinta ta, aceasta iubire profunda care este prezenta! Insa in acele momente de dezechilibru in care ne pierdem focusarea, exact atunci este momentul de-a te intreba: care este cadoul pe care mi-l ofera aceasta experienta si pe care o pot imparti cu copilu meu, care este oportunitatea ce-mi este prezentata sub o forma sau alta?

Sub ce  forma te face sa cresti, sa-ti doresti sa schimbi comportamente, idei, perceptii, sentimente, etc. ? De ce te face o situatie sau alta sa reflectezi?

Raspunsului  pe care-l afli da-i un loc in viata ta, un spatiu, pentru ca doar afland, recunoscand, nu-i suficient pentru a vindeca. Raspunsul trebuie sa penetreze cat mai profund EU-l tau! Procesarea necesita integrare, nu doar recunoastere!

Sper ca am putut scrie coerent ideile cu care eu am ramas in urma webinarului (in lb. spaniola) si ca-ti pot folosi cumva si tie si sa te cunosti mai bine si in final sa poti avea relatii semnificante, autentice, nu doar cu copilul tau (sper ca ti-ai dat seama ca este perfect valabil cu orice “oglinda” din viata ta, fie ea mica (copilul) sau mare (sotul, iubitul, prietena, soacra, etc.), totul este intr-un final despre TINE!

“Nu poti invata nimic pe nimeni; poti doar sa ajuti sa se (re)descopere!” Galileo Galilei

Cu drag,

Irina.

comments

No comments yet

Leave a Reply